Referinţe critice

  • În ceea ce priveşte extremele (cuvântului – naraţiunii – suportabilului – coerenţei ) Universul este predestinat exacerbărilor şi nu echilibrului, antagonismului radial şi nu sintezei. Mai mult decât o cunoaştere a lumii, Rebutarea omenirii este un complement al lumii: moarte, libertate, adevăr, inutilitate, dezumanizare, zădărnicie, rebut şi, mai mult decât atât, chestionarea nemiloasă a acestui univers. „La întrebarea dacă ne vom reuni în paradis nu a ştiut să-mi răspundă”. (Veronica Anghelescu, Ilimitări epistemice, în „Amurg Sentimental” nr. 117 / ianuarie 2005).

 

  • Nu e o lectură confortabilă. Literatura lui Adrian Georgescu conceptualizează sincron cu celelalte arte spre abstract, sensurile închid opera cu o pecete a cunoaşterii iniţiatice. Opera sa înseamnă cunoaşterea complexă a unei realităţi sociale şi istorice. Acum scrie dumnealui, puţin mai târziu – istoricii. Citiţi, domnilor, o carte cât o poezie, o poezie cât o carte. (Theodor Chebac, Dosar de conştiinţă, în „Amurg Sentimental” nr. 119 / martie 2005)

 

  • Adrian Georgescu e un clasic nu ca stil, ci ca mod de a crea durabil şi esenţial. În romanele domniei sale persistă chiar o mistică a evenimentului şi a efemerului, de unde viziunea jurnalistică, reportericească asupra realităţii, încadrată însă într-o structură universală şi de aici, aşadar, clasică, academică. Adrian Georgescu îi înţelege pe oameni fericiţi în nefericirea lor şi încearcă să elaboreze prin aceasta o nouă viziune filosofică asupra tragicului şi eroicului. Nu e vorba de o recunoaştere prin tragic a prăbuşirii valorilor sau de admiterea fatalităţii condiţiei umane. E vorba de angajarea individului anonim în apărarea principiilor morale ale societăţii, conştientizarea valorilor sfinte ale omenirii: dreptul la libertate, onoare, democraţie. (Vintilă Anastasescu, Modernitatea şi clasicismul romanelor georgesciene, în Antologia Drumul cuvintelor, Bucureşti 2004).

 

  • Între prozatorii de excepţie, cu care începem să împărţim tot mai multe clipe – citindu-i, fiind conştienţi că facem cel mai bun lucru, se numără şi Adrian Georgescu – un prozator care sapă fundaţii, apoi clădeşte ziduri, consolidează cu gândul, cu viaţa lui. (Miron Ţic, Sfântu Gheorghe. Un jurnal, în Antologia Vioara din inima pădurii, Bucureşti 2004)

 

  • Citind cinci din cărţile lui Adrian Georgescu, îmi ofer îngăduinţa de a spune că prozatorul fiinţează o scriere ce se structurează pe coordonatele timpului universal, răspunzând cerinţelor acestuia, şi nu doar pe anumite perioade marcate de direcţii particulare de manifestare a gândirii estetice (romantism, simbolism, suprarealism, modernism), scriere al cărei conţinut se organizează pe principalele principii, fenomene şi evenimente ale existenţei umane: spirit, materie, spaţiu, timp, naştere, moarte, evoluţie, fericire, binele, răul, singurătatea, morala, estetica, ideea de Dumnezeu (unde este de remarcat faptul că Adrian Georgescu, spre deosebire de alţii, nu confundă ideea de dumnezeu, care este un produs uman, cu Dumnezeu însuşi, care ţine de complexitatea misterului divin ce depăşeşte puterea de înţelegere a omului). De aceea scrierea lui Adrian Georgescu este a timpului, în general, chiar dacă ea se circumscrie unei perioade bine determinate – sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, perioadă care este marcată de o criză a romanului în literatura naţională şi nu numai, criză caracterizată de profunde căutări, orientări şi mutaţii structurale, estetice şi morale, căutări în care este angajat cu toată fiinţa sa creatoare şi Adrian Georgescu. Angajare ce îşi propune să contribuie în mod esenţial la aşezarea prozei româneşti actuale pe coordonatele stilistice care să favorizeze sondarea realităţii concrete cu „instrumentele” ideatice în scopul atingerii unor profunzimi ideale şi surprinzătoare. (George Irava).

 

  • Cărţile domnului Adrian Georgescu sunt cărţi extraordinare, nu s-a mai scris aşa, în stilul dumnealui: fără virgulă, fără punct, dar într-o muzică fără sfârşit pentru libertatea neamului nostru.(Elena Călugăru Baciu, Istorie contemporană, în „Amurg Sentimental”, nr. 118, februarie 2005).

scrisoare

 

 

scrisoare-2

 

Opera lui Adrian Georgescu este magistral cantonată între faptele crude şi filosofia creştină.

Eginald Schlattner

 

Fără nicio pretenţie de critic sau măcar amator perseverent de texte literare, m-au impresionat, la cele câteva romane ale lui Adrian Georgescu, radicalismul orientării, curajul scriiturii total neconvenţionale şi delirul povestirii, lipsită doar în aparenţă de noimă. Adrian Georgescu se află apropiat (şi poate fără să le fi cunoscut) de unele texte „literare”  ale compozitorului John Cage.  Atunci se situează el oarecum între Dada şi Zen şi experimentează noi forme de comunicare a sensului.

 

Acad. Ştefan Niculescu

capatana-unei-pasari

 

 

eu-sunt-si-vreau-ed-2

 

 

unul-si-el-insusi

 

 

 

 

 

ag-in-10-carti-jpg1

 

hagigadar-ed-2-coperta-dubla1

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Scriitor

%d blogeri au apreciat: